Este cea mai obisnuita boala cu transmitere sexuala. Este determinat de un virus herpes simplex tip 1 (HSV1), foarte asemanator cu virusul HSV1 care produce herpesul bucal si cu virusul Epstein-Barr, care produce mononucleoza infectioasa (“boala sarutului”).

Herpesul genital poate fi transmis prin contact sexual vaginal sau anal (si prin sarut!). Virusul patrunde in corp prin micile leziuni ale mucoaselor sau pielii, poate afecta si ochiul prin contact cu mainile contaminate. Nou-nascutii pe cale naturala se pot infecta de la mama cu herpes genital. Boala o fac ambele sexe. Herpesul genital este foarte contagios, nevindecabil (virusul ramane in organism), dar nu determina complicatii severe si nu este mortal. La nou-nascut poate duce insa la orbire, afectarea creerului sau chiar deces.

Simptomele apar la 2-7 zile de la infectare: durere sau mancarime in zona genitala, uneori simptome de viroza respiratorie, febra, dureri de cap si durere lombara inferioara (in general, la primul episod de herpes). La cateva ore sau zile dupa acest stadiu prodromal apar mici pete rosii umflate, dureroase, care se transforma apoi in mici vezicule cu lichid clar. Sediul acestora poate fi localizat la femeie in zona genitala externa, fese, anus. Veziculele pot fi si in interiorul vaginului si colului uterin, dar nu sunt vizibile. Apare senzatia de arsura in aria genitala, durere la urinare si secretie vaginala. Ganglionii limfatici inghinali pot fi mariti. La barbat leziunile apar pe penis, scrot si coapse, dar pot fi si in uretra, dand durere la urinat.

Veziculele se sparg (lichidul contine virusii si este foarte contagios), raman ulceratii care sangereaza, la 3-4 zile se acopera de cojite, apoi se vindeca. Se “vindeca” doar leziunea, caci virusul persista si poate fi reactivat in conditii de stres sau de iritatie a zonei genitale prin imbracaminte stramta.

Tratamentul se face cu aciclovir sau famciclovir tablete, pentru a reduce simptomele si a scurta evolutia, dar nu previne recidivele. In cazul recidivelor frecvente, medicul poate recomanda acyclovir zilnic. Local, se ingrijesc leziunile pentru a nu se suprainfecta cu o crema cu anestezic si comprese curate.

Aproape 80% din populatia Pamantului cunoaste foarte bine situatia: simti o intepatura langa buza si un loc mai cald si mai tare pe care nici nu-l poti vedea cu ochiul liber. Deja stii ca intr-o zi sau doua vei avea un ciorchine de vezicule minuscule, pline cu lichid, asa cum stii ca nu exista modalitate de a le ascunde sau de a le face sa dispara mai repede.

Aceasta eruptie, cunoscuta sub numele de herpes, este provocata de anumite tulpini ale virusului herpes simplex 1 (HSFV 1). HSV 2 este vinovat de obicei pentru herpesul genital, insa ambele tipuri de virus pot provoca eruptii atat in zona bucala, cat si in cea genitala. Cele mai comune tulpini sunt cele care provoaca eruptii bucale, deoarece transmiterea lor de la o persoana infectata la una sanatoasa se face foarte usor. Primul episod de herpes apare dupa contactul cu o persoana care are leziuni active, apoi virusul ramane in corp in stare latenta si va provoca periodic noi eruptii.

Simptomele herpesului sunt cunoscute: o usoara durere sau intepatura, o senzatie de caldura intr-un colt al buzei, urmate la o zi sau doua de inrosirea locului respectiv si aparitia unor vezicule mici, pline cu lichid. Veziculele se sparg si in locul lor se formeaza o crusta galbuie care va cadea lasand pielea rosiatica. Totul dureaza intre sapte si zece zile, iar dupa vindecarea completa, nu trebuie sa ramana cicatrice. Herpesul apare de obicei pe buze sau in jurul lor, dar nu trebuie sa te mire daca vei avea unul pe barbie, pe degete sau in jurul narilor. Mai rar poate aparea in interiorul gurii, pe gingii sau palat. In acest caz, nu trebuie confundat cu aftele, mici ulceratii albicioase care afecteaza tesuturile moi ale cavitatii bucale.

In general, eruptia se vindeca de la sine fara a pune probleme mari. Pentru persoane sanatoase, herpesul bucal este mai mult neplacut si inestetic decat periculos. Trebuie sa consulti un medic daca suferi de boli grave sau cronice, daca eruptia nu se vindeca singura in maxim doua saptamani de la aparitie, daca simptomele sunt grave sau insotite de iritatii ale ochilor (infectia cu herpes simplex afecteaza corneea) si daca eruptia apare frecvent.

Herpesul este contagios si se transmite din momentul in care apar veziculele pana in momentul cand se usuca complet si formeaza crusta. Exista totusi posibilitatea de a transmite virusul si la cateva zile dupa ce zona s-a vindecat. Daca pentru o persoana sanatoasa herpesul bucal este inofensiv, altfel stau lucrurile in cazul persoanelor deja bolnave . Daca ai o eruptie evita contactul cu cei care au o eczema (dermatita atopica), care au un sistem imunitar slabit de alte afectiuni (cancer, HIV) sau care se afla in perioada post operatorie. Ei pot fi infectati mult mai usor, iar simptomele pot fi severe.

Daca deja esti nefericita posesoare a unui herpes, nu poti face mare lucru pentru a-l alunga. Va trebui sa astepti sa treaca de la sine, avand grija sa nu spargi veziculele si sa nu atingi alte parti ale corpului, in special ochii si zona genitala. Intre timp poti folosi un unguent pe baza de lidocaina care va actiona ca un anestezic usor, calmand durerile. In acelasi scop, poti folosi un calmant usor cum sunt aspirina si algocalminul. Pentru ca herpesul este o infectie virala, nu se recomanada aspirina in cazul copiilor, care pot dezvolta sindromul Reye. Tratamentul antiviral poate scurta putin durata eruptiei si poate calma durerea daca esti “pe faza” si observi primele simptome din timp. In acest sens, se poate folosi un unguent pe baza de aciclovir (Aciclovir, Zovirax, Herpes-stop, Aviclor). Daca herpesul apare foarte des, medicul iti poate prescrie un tratament intern cu medicamente antivirale.
Totusi, in cazul herpesului este mai usor sa previi decat sa tratezi. Daca nu ai fost infectata cu virusul herpes simplex,evita contactul direct (sarutul) cu persoanele care au eruptii si folosirea acelorasi tacamuri, pahare, prosoape sau rujuri. Daca deja ai luat virusul, poti preveni reaparitia eruptiilor adoptand un mod de viata sanatos. Ai de a face cu o infectie oportunista, care nu provoaca boala la un purtator sanatos, dar care isi face simtita prezenta imediat ce slabeste sistemul imunitar. Stresul, oboseala, bolile, inclusiv cele usoare ca raceala si gripa, slabesc organismul si favorizeaza reactivarea virusului. Evita soarele puternic si foloseste un balsam de buze cu factor de protectie solar atat vara, cat si iarna.

Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2012 www.efete.info - Portal Feminin Suffusion theme by Sayontan Sinha